text Oltea Mutulescu

Omul a intrat in criza pentru ca a iesit din taina. Iar arta are misiunea sa reabiliteze taina.

 

Daca ar trebui sa aleg un singur cuvant pentru a-l incorona pe Dan Puric as alege fara sovaire: magie. Iar restul este, intr-adevar, tacere. Paradoxul face ca, desi spectacolele lui isi aduna sevele din tacere si se desfasoara in tacere, Dan Puric este o voce sonora in teatrul contemporan. Pentru ca ridica tacerea la nivel de limbaj si propune o arta care se hraneste cu esente. Trezeste sufletul. Il face sa vibreze prelung si bogat ca un clopot.

 

Elogiat de critici internationali, premiat de UNESCO si UNITER, aplaudat si ovationat in tari care l-au numit maestru, Dan Puric si PassPartout, trupa pe care a creat-o, sunt deja un fenomen mondial. Visul, Toujours l’amour, Made in Romania, Hic sunt leones nu incap in etichete. S-a pomenit de pantomima, teatru-dans, teatru-gest, dar arta lui impetuoasa este in primul rand un omagiu adus energiei pure, descatusata din cuvintele lumii moderne, atat de adesea alienante.

Dan Puric e un cautator si un vizionar. El cerceteaza omul, caruia ii recupereaza maretia. Cerceteaza lumea, careia ii marturiseste lumina vie a spiritului. El insusi este in continua efervescenta. Nu nelinistit, ci insetat. Nu mistuit, ci ardent. Jucaus, plin de bucuria de a trai.

Dincolo de talentul sau exploziv de actor, dansator, coregraf si regizor, Dan Puric este adorator al cartii si un vorbitor care isi aduce cuvintele din imparatii. Yoga Magazin l-a provocat la dialog pe Dan Puric. Un deschizator de drumuri, un magician, o constiinta.

Cum defineste sufletul tau libertatea?

Se spune ca libertatea se castiga in fiecare zi. Caci in clipa in care ai definit-o, ai si pierdut-o. De pe pozitia unui om care a crescut intr-o societate total nelibera si traieste intr-o societate, mai periculos, pseudolibera, care doar mimeaza descatusarea, pot sa spun ca libertatea este darul dintai pe care ti-l face bunul Dumnezeu cand te nasti si lucrul la care trebuie sa tii pana in clipa cand te-ai savarsit din viata. A infaptui si a savarsi… te-ai savarsit din viata… asadar viata este o lucrare. Iata ca libertatea face parte din lucrarea continua a omului. Poate noi, cei din Est, vom fi cei mai indreptatiti in urmatoarea perioada sa vorbim despre libertate. Deoarece se pare ca cei carora le-a lipsit o cunosc cel mai bine. Dar aceasta libertate nu are nici o legatura cu democratia, nu are nici o legatura cu schemele doctrinare ideologice. Este un raport de tip tainic. Imi aduc aminte de acel paradox pe care il cita Tutea: „Inrobeste-ma, Doamne, ca sa fiu liber”. Trebuie sa fii inrobit lui Dumnezeu pentru a fi liber, dar nu inrobit socialului, pentru ca atunci esti un sclav. Libertatea se conjuga deci numai in functie de dumnezeire.

Esti vesnic indragostit de poporul roman. Care crezi ca este vocatia lui esentiala?

Tamaduitoare. Bine a spus parintele Staniloaie despre noi, ca suntem popor- punte, cel care explica Orientului Occidentul si invers. Poporul acesta este plin de armonie. In el se imbina intr-un mod dumnezeiesc ratiunea, spiritul occidental al emanciparii ratiunii, precum si acea taina a Orientului. Din punctul acesta de vedere poporul roman are o misiune extraordinara, mai ales acum, cand se vorbeste atat de mult de categorii, diferente si in acelasi timp se insista pe conceptul de globalizare. Prea repede am fost catalogati in sensul de cultura minora, de civilizatie de tip mimetic. Categoric, dintr-un anumit punct de vedere asa suntem, dar se naste ceva foarte special, caruia ii suntem datori. De la o cultura minora se naste un spirit major. Iar cand spun spirit, nu ma refer la achizitie culturala. Eu vorbesc de Romania cea tainica, cea care supravietuieste, care a supravietuit. Cum zicea Petre Tutea - o caruta de tarani a tinut in sah imperii… De-asta am spus ca, in ultima instanta, poporul roman este umilit de istorie, dar inaltat de Dumnezeu. A identifica nervurile atat de sensibile, in care se arata acest har al poporului roman, este actul cu adevarat sublim pe care il poate face un creator.

Ce stie artistul despre viata si ce trebuie sa comunice umanitatii?

Artistul este un martor. Eu sunt martor, nu am voie sa mint, eu trebuie sa marturisesc. De-asta intr-un fel si Platon ii izgonea din cetate pe artistii-mercenari, care intretineau falsul, nu arta in sine. Iata, la noi sunt un fel de fantose, artistii buni ca prestidigitatie profesionala, dar deposedati de constiinta. Iata si in lume ce se intampla - este un mercenariat artistic ce legitimeaza o societate care a luat-o de mult alandala, o societate schioapa, infirma, fara spirit. Si care acapareaza piata artistica mondiala si creeaza un fel de lege. Artistul nu are legatura cu ea. Acolo este artizanul. Baudelaire spunea ca intre artistul esential si popor se interpune artistul burghez. Cel care are dexteritati, un simplu mestesugar. Astazi iata-ne inconjurati.

Cum s-a ajuns la conspiratia mediocritatii in arta?

Este efectul desacralizarii. Este trairea de tip ateu. Vedem defiland aceste trufii tehnocratice, care i-au luat omului mintile si i-au taiat cordonul ombilical cu Dumnezeu. Nu trebuie sa fim impotriva dezvoltarii tehnologice, dar trebuie sa stim ca acestea sunt doar unelte. Din pacate omul nu mai stie si atunci omul este ratacit. Omul nu mai este, cum zicea Marcuse, unidimensional. Nu mai are nici o dimensiune. Inainte bantuia intre frigiderul plin si trei masini. Acum s-a trecut si de etapa asta. El nu-si mai apartine nici macar alimentar, nu mai are tinta, merge ca meduza, radial, in toate directiile deodata, pana prinde hrana, o prada. Nu mai are reper.

 

Atunci cand doi oameni tac unul langa celalalt pret de un minut, se spune ca a trecut un inger. La spectacolele trupei tale sunt sute de oameni care isi tin respiratia ca sa auda deplina tacere a actorilor. Ai simtit vreodata ingerii pe scena sau prin sala?

Pesemne ca ingerul trebuie sa treaca tot timpul pe deasupra noastra, pentru ca tacerea nu este o infirmitate, nu este mutenie. Tacerea ne obliga sa facem apel la limbajul primordial. Este de ajuns o privire. Este de ajuns un gest. Eu am reconsiderat arta teatrului nu numai ca arta a cuvantului, ci ca arta a comportamentului. De altfel Noica nota undeva, intr-un jurnal filosofic – pantomima este arta forarii tacerii umane. Ce frumos! Tacerea este o memorie a celor nespuse. Si de-asta noi trebuie sa traim din nou. Poate intr-un fel Dumnezeu mi-a dat - sigur mi-a dat -aceasta menire de a redeschide capacul marii taceri romanesti care intra in dialog cu orice om de pe suprafata Pamantului. Pentru ca este limbajul sau primordial. Este cel neviciat. Intoarcerea la tacere este un act de repurificare.

In ultimii ani a inceput sa se vorbeasca de Homo sapiens integratus. Omul care devine constient ca este o parte a totului, ca interfereaza intr-un mod subtil cu toti semenii. Ce poate face arta pentru nasterea si inflorirea acestui tip de constiinta holistica?

Arta autentica a jucat intotdeauna exact acest rol. Intotdeauna. La japonezi teatrul este sacru. La chinezi pictura este sacra. Daca asculti un haiku, dintr-o data toate barierele culturale se dizolva, nu-ti mai pui nici un fel de intrebare, patrunzi pur si simplu in spatiul lui. „A cazut o floare pe pamant/S-a ridicat./Vai, era un fluture!” Oricum, romanul a avut normal, fiziologic aceasta deschidere. Sa nu uitam actul nostru de coexistenta cu celelalte nationalitati. Schisma ideologica nu a venit de la noi, a venit din alta parte si am fost fortati. Noi am dat mamaliga la toti, pana la autoanulare. Aproape ca ne-am dezis de identitate dandu-i celuilalt sa manance. Am vazut in Israel evrei modificati interior, amprentati cu nostalgia poporului roman, care traiau, erau romanizati interior. Noi am avut aceasta virtute, pe care i-a cerut-o vulpea Micului print: trebuie sa ma imblanzesti. Noi, romanii, am imblanzit. Noi, romanii, suntem Micul print. Am stiut sa privim cu inima si sa imblanzim. Eu cred ca civilizatia umanitatii viitoare este aceasta civilizatie a imblanzirii.

Te-ai gandit vreodata sa imblanzesti prin spectacolele tale?

Cred ca omului, care este creatia lui Dumnezeu, i s-a dat harul imblanzirii in starea de creatie. Arta este orfica si, asa cum spunea parintele Staniloaie, stimuleaza omul din fiara, nu fiara din om. Eu mi-am dorit intotdeauna ca arta mea sa comunice de la suflet la suflet.

Sunt multe creatii contemporane care vorbesc atat de mult despre fiara din noi, incat mai degraba o stimuleaza sa se instaleze cu drepturi depline in fiinta omului actual... Daca aruncam o privire asupra unei insemnate parti din arta de azi, seamana cu un spital de boli nervoase.

Asta inseamna dezlipire de Dumnezeu. Cand esti dezlipit de Dumnezeu, nu cazi decat in sfera patologicului. De-asta a spus Gabriel Marcel, filosof crestin ortodox, ca Occidentul are probleme, iar Orientul are taine. Omul a intrat in criza pentru ca a iesit din taina. Iar arta are misiunea sa reabiliteze taina.

In comunism artistul voia sa spuna adevarul si era oprimat politic. Artistul de azi ar putea sa spuna adevarul, dar nu e vorba numai de adevarul social, e vorba de adevarul spiritual. Ce face el ca sa aiba acces la acest adevar spiritual?

Intr-o conferinta pe care a tinut-o la Institutul de Fizica Atomica la Magurele, Constantin Noica a spus ca exactitatea nu e egala cu adevarul. A fi exact nu inseamna a fi in adevar. Adevarul apartine tainei. In clipa cand comunismul a suprimat legatura cu dumnezeirea, a fost falsul institutionalizat. In clipa in care societatea occidentala a proclamat autonomia omului, s-a produs dezastrul. Este in primul rand nevoie de o reincrestinare a artistului. O respiritualizare a fiintei lui. In momentul de fata suntem in plina criza. Pentru ca deocamdata este ofensiva artistului de tip ateu, occidental, care traieste alimentar, nu mai traieste spiritual, el doar asa, te gadila epidermatic, dupa care dispare la fel de brusc cum a aparut. Adevarul este ca nu putem avea autonomie fata de Dumnezeu. Arta fara revelatie nu exista.

Spectacolele tale au pulsatia misterului, verva lirica, dar in acelasi timp si o extraordinara vitalitate comica. Ce loc are umorul in sistemul tau de valori?

Rasul este trezitor. Te scoate din rutina vietii. Tot ce este trezitor este sacru. Osho a spus asta si sunt intru totul de acord cu el. E primul care indrazneste sa descrie omul sfant ca pe un om cu umor, il scoate din gravitatea si din tristetea aceea facuta sau contrafacuta. Osho redimensioneaza umorul, ceea ce este un lucru extraordinar. Ii afirma nu doar un caracter terapeutic, ci si esenta sacra. A nu se confunda umorul cu bascalia. Am spus-o de mai multe ori. Bascalia este desacralizanta. Este zeflemeaua care se pregateste sa fie blasfemie. Bascalia este atitudinea mitocanului in fata valorii. Eu vorbesc de umor ca dimensiune crestina, ca nadejde. Umorul este bland, te inalta, transcende necazul. Treci prin necaz. Sa ne gandim la rasul dacic: nu de moarte, ci in fata mortii. Este o transcendere, este darul fantastic pe care ni l-a dat Dumnezeu. Umorul este tocmai amenda pe care o exercita Spiritul Sacru asupra imbecilitatii umane. Care a impachetat lucrul si il lasa asa. Si cand vede un lucru impachetat, aceasta inteligenta de tip divin il despacheteaza. Zice: „Stai, ca nu-i chiar asa cum iti inchipui tu. Este mai altfel”. Umorul spulbera, este bomba, este explozivul pe care Spiritul Sacru il plaseaza in regiunea vietii.

Esti crestin ortodox. Si iti afirmi deseori credinta. Accepti si alte credinte ca posibile cai spirituale, cai de apropiere de Dumnezeu?

Mie personal mi s-a petrecut ceva extraordinar. Din intamplare nascut crestin ortodox, intotdeauna m-am inteles admirabil cu budisti, cu brahmani, cu mozaici, cu tot ce vrei. Dar nu m-am inteles niciodata cu impostorii, cu ateii si cu bigotii. Un crestin autentic respecta religia celorlalti si, culmea, fuzioneaza cu ceilalti pe niste canale formidabile. In sensul acesta dialoghez si cu alte credinte. Si eu ma regasesc. Cu tibetanul, cu cel care practica meditatia zen... Nu inseamna ecumenism, din punctul meu de vedere, ci un respect profund fata de toate achizitiile umanitatii in drumul divin. Adica pana la venirea lui Iisus Cristos au fost minti luminate, au fost spirite inalte, nu poti sa le negi. Este un fel de pregatire, un fel de primenire pentru intampinarea lui Cristos. Omul sa fie antrenat, ca sa aterizeze ingerii. Apropo de Osho, el zice ceva extraordinar, importanta nu este superioritatea sau inferioritatea barbatului, ci unicitatea lor. Este un lucru pe care el, ca indian, l-a sesizat. De-asta mi se pare, in calitatea mea de crestin, ca este firesc sa recuperezi orice gandire benefica in suportul umanitatii. Acesta este crestinul ortodox adevarat.

Se vorbeste din ce in ce mai mult despre puterea meditatiei, puterea rugaciunii de a vindeca fizic, dar si de a tamadui sufleteste. Ca artist care are acces la sacru si sete de sacru, ai experimentat meditatia, rugaciunea pentru pregatirea unui spectacol, pentru inspiratia de care aveai nevoie in pregatirea spectacolului?

Pentru mine, un spectacol este un act de meditatie. A face arta, dupa parerea mea, inseamna a medita. Si, mai mult decat atat, a marturisi, a impartasi celorlalti ceea ce ai meditat. Noi, ca artisti, am uitat sa marturisim. Uita-te la cinematografia mondiala – este divertisment. Sunt drame cel mult psihologice, de cuplu, care se consuma pe schema tipica freudiana. N-ai adica nici o sansa in iubirea ta. Decat sa fii handicapat, sa fii frustrat, sa traiesti complexul lui Oedip sau al Electrei. Din nou patologie, iar taina nu mai exista. Taina iubirii...

Ce crezi despre femeie? I-a mai ramas ceva de dezvaluit, ceva de recuperat?

In Toujours l’amour si mai ales in Hic sunt leones am vrut sa reabilitez ceea ce artistilor contemporani le cam scapa fundamental: taina femeii. Femeia care in paradele de mode, de exemplu, este un cuier mobil pentru haine, iar in viata de zi cu zi e uneori chiar mai putin decat atat.

Eu am zis ca artistul face naveta intre femeie si barbat ca sa le explice amandurora despre ce este vorba. Pentru ca numai un artist poate sa aiba intelegerea profunda a femeii. Un barbat vede limitativ. El ajunge cel mult la granita erotica, daca nu cumva se scufunda in cea sexuala si acolo ramane... Iar granita erotica e deja un pasaj care apartine artei. Din nefericire barbatul contemporan ramane prizonier in teritoriul sexual, acolo se consuma, in carnalitate. Iar taina nasterii, taina femeii ca salvare, taina maternitatii, taina cuplului, taina iubirii si a abandonului in iubire, taina sacrificiului, toate acele necunoscute pe care le ofera femeia raman foarte greu accesibile. Dupa parerea mea, femeia este cea care se sacrifica, ea este crucea vie din bratele barbatului, iar barbatul nici macar nu isi da seama. Barbatul a preferat sa reduca totul la niste scheme, la niste mecanisme. Cand femeia este eminamente o taina.

Vangelis a marturisit la un moment dat ca are compozitii pe care le interpreteaza pentru publicul larg, melodii pe care le canta prietenilor apropiati si bucati muzicale pe care le canta numai lui Dumnezeu. Daca ai putea sa tii o reprezentatie cu usile inchise in fata lui Dumnezeu, ce spectacol ai alege dintre toate creatiile tale?

Chiar mi s-a petrecut asta. Si nu eu am ales, a ales Dumnezeu. Am fost la un moment dat chemat la Bulandra, era o discutie cu parintele Galeriu, Dumnezeu sa-l ierte, despre ortodoxie si poezia lui Nichita Stanescu. In sala se aflau multi studenti de la teologie si fusesem chemat pentru o pantomima cu tema credintei. Eram foarte obosit, faceam doua baruri pe noapte pe atunci, vai de capul meu... Am intrat in cabina si mi-am zis: cand vine momentul, dupa ce se termina conferinta care dureaza vreo trei-patru ore, ma ridic si ma pregatesc. Si-am adormit de oboseala. La un moment dat ma simt trezit. Chiar m-am trezit, eram undeva in tren la Botosani. Zic, unde sunt? Nu ma dezmeticisem bine, m-am dus, am intrat intr-un spot de lumina, mi-am dat seama ca sunt pe scena teatrului si a inceput Adaggio de Albinoni. Si din somnul acela, parca mi-am continuat somnul mai departe in muzica, iar in jurul meu era o liniste fantastica. Zic, este extraordinar... in ce liniste asculta. Acolo e Dumnezeu. Si cand ma trezesc, cand se termina momentul artistic si se aprinde lumina, tot teatrul, dar absolut tot teatrul era gol. Studentii plecasera de mult, nu mai era nimeni. Omul de la lumini nu stiuse nici el, m-a vazut ca apar pe scena si si-a facut treaba. Si atunci cred ca Dumnezeu m-a rugat sa fac pentru El. Atunci Dumnezeu a zis: „Fa, Puric, o data si pentru mine, rugaciunea ta din Visul”. Nu e nemaipomenit? Atunci s-a aplecat Dumnezeu la mine...

Ce modele spirituale ai?

L-am vazut pe batranelul acela cu caciula in cap...

Tutea...

...care a indreptat coloana poporului roman. Mi-a dat identitate.

Tutea zicea ca, pentru a vorbi despre Bratianu, trebuie sa stea in picioare, eu trebuie sa stau in genunchi cand vorbesc despre Tutea.

Medicul, ca sa vindece oameni, nu-si permite sa fie bolnav. El insusi trebuie sa fie sanatos ca sa-i ajute pe altii sa se insanatoseasca. Ce are de facut artistul ca sa nu-i tremure mainile atunci cand moseste suflete?

Cand ai imaginatie, iti tremura mana, dar cand e vedenie - nu. Imaginatia este ca un om intr-o incapere intunecoasa. Are o lanterna sau o lumanare si vede la doi-trei metri mai incolo. Cand e vedenie esti luminat si n-ai nevoie sa vezi ca sa stii ce faci. Mainile tale pleaca. Esti sub raport divin.

Te lasi locuit de Dumnezeu.

Tu trebuie doar sa recunosti vedenia. Vedenia nu se comenteaza, nu se negociaza. Imaginatia, jocul mintii omului, da. Eu mi-am facut arta pe vedenii. Ascult muzica si zic: „Asta ce este?” si vad sau, daca nu mi se da, ma retrag. Finalul pe care il concep eu s-ar putea sa fie la un moment dat boicotat, blocat si sa-mi dea Dumnezeu altul. Eu creez sub vedenii, marturisesc sincer. Am solutii care mi se dau. Marile inspiratii mi se dau asa, ca o lumina. Marile inspiratii nu sunt niciodata ale tale. Nu poti sa le faci tu. Ti se dau. Numai ca artistul nu mai este invatat sa le recunoasca.

Ce crezi despre viitorul artei?

Simt ca ceea ce fac eu vesteste o noua arta. S-a terminat cu arta prestidigitatiei, care e frumoasa, poate, dar nu este izbavitoare. O noua arta se va naste. O noua specie de artisti. Incepe o arta marturisitoare.