Telefon
Cos cumparaturi 0 produse | 0 Lei

Blog / Carte

Detalii din cartea: Altai - Himalaya si misterele lor. Jurnal de calatorie. Autor: Nicholas Roerich

Un Da Vinci al secolului XX. Artist prolific si inclasabil, filosof mistic, pedagog, scriitor, arheolog, explorator. O constiinta inalta si un om de actiune. A initiat primul pact international pentru protejarea patrimoniului cultural. A fost nominalizat la premiul Nobel pentru pace. I s-a dus vestea ca mesager al Shambalei si bodhisattva de cel mai inalt rang. A fost considerat una dintre luminile absolute ale timpului sau. Acesta este Nicholas Roerich. 

Cuprinsul cartii „Altai - Himalaya si misterele lor. Jurnal de calatorie - Nicholas Roerich”

Introducere / 7

India (1924) / 13

Pir Panjal (1925) / 96

Ladakh (1925) / 113

Lamayuru-Leh-Hemis (1925) / 133

Leh-Karakorum-Khotan (1925) / 162

Khotan (1925-1926) / 201

Takla Makan-Karashahr (1926) / 235

Karashahr-Dzungaria (1926) / 301

Altai (1926) / 383

Mongolia (1926-1927) / 401

Tibet (1927-1928) / 418

 

Fragment din cartea „Altai - Himalaya si misterele lor. Jurnal de calatorie - Nicholas Roerich”

28 septembrie
Este o noapte rece. Totul este inghetat bocna. Ziua fusese impletita din nuante superbe de lumina galbena si rosie. Mai intai, am urcat prin grohotisul unui defileu rosiatic si abrupt. Am trecut de vechiul bastion de piatra – ramasitele unei fortarete militare sau ale unui fost punct de frontiera. in vale susurau paraiase in culori irizate – galben, verde si albastru ultramarin. Dupa aceea am traversat trecatoarea Debsang (Dabzang) prin vechea albie larga a raului. Vreme de sase ore am trecut pe langa tot felul de formatiuni marete de nisip. Par a fi piramidele gigantilor; sau niste orase cu ziduri crenelate; niste turnuri de veghe solitare; sau porti catre niste tari interzise; monumente ale unor batalii de mult uitate. Este o varietate complexa, ce nu se repeta niciodata, colorata cu o nesfarsita sensibilitate. Mi-ar placea sa ma opresc aici timp de o saptamana. Dar conducatorii caravanei privesc spre cerul pe care dragonul inghetat din Kashmir deja isi arata aripile furtunoase.

E.I. a stat neincetat in sa in ultimele zece zile. Este o persoana foarte hotarata. Nu a calarit niciodata, dar iat-o aici traversand in sa intregul Karakorum. si este mereu in forma si intotdeauna in frunte. Chiar si genuchiul ranit in Kashmir a incetat sa o mai supere. E pur si simplu uimitor!

Spre seara ajungem in sfarsit la Debsang davan. S-a facut si mai frig. Ar fi fost mai bine daca Debsang ar fi fost numit Ulan Korum, adica Tronul Rosu. La intrare ne intampina o stanca mareata ca un varf rosu. 

Trebuie sa fim atenti la raurile de munte. Te bucura cu puritatea lor de cristal dar uneori, dupa o cotitura, in apa lor poti gasi un cal mort sau o camila cu falcile insangerate. 

***

29 septembrie
Am traversat Debsang. Mergem acum pe acoperisul lumii. E imposibil sa il numesti altfel. Toate varfurile au disparut. in fata noastra sunt acoperisuri ca niste grandioase cupole interioare. Privind aceste cupole nisipoase nu iti vine sa crezi ca te afli la 18000 de picioare (5500 metri) altitudine. Spatiul pare infinit. La stanga, in departare, se zareste varful alb al lui Godwin. La dreapta, la orizont, se vad siluetele muntilor Kuen Lun (Kunlun). Totul este multicolor, splendid si vast. Cerul albastru devine de un albastru cobalt pur, iar cupolele golase par a fi niste domuri aurite. Iar varfurile indepartate par a fi niste conuri de un alb imaculat. sirul caravanei nu tulbura tacerea celui mai inalt drum din lume.

Randasul ne intreaba: „De ce oare, la o asa de mare inaltime, suprafata este plata? Ce o fi oare in interior?“

Citim o inscriptie in limba latina sapata in piatra, referitoare la trecerea expeditiei Fillippi pe aici. Oamenii cred ca vreo suta de cufere ale expeditiei ar fi ingropate in acel loc.

Bate un vant taios. Ne grabim spre Karakorum. Ajugem acolo, insa nu putem traversa decat maine dimineata. Karakorum inseamna „Tronul Negru”. Varful sau negru se vede de la o distanta de mai multe mile, dar cand am ajuns acolo era deja prea intuneric pentru a mai putea face schite sau fotografii. Seara am hotarit sa mergem prin Suget davan si Sanju davan in loc de Karghalik. E drept ca Sanju depaseste si el 18000 de picioare (5486 metri) si drumul este considerat dificil, depinzand de cantitatea de zapada, dar pe aceasta cale am scurta drumul cu sase zile. in plus, drumul spre Karghalik trece prin apa de multe ori si oamenilor nu le place sa traverseze de mai multe ori pe zi prin apa pana la brau, acest lucru fiind periculos in luna octombrie.

***

30 septembrie
Karakorum. Iarasi totul este inghetat. Dimineata incepe cu un viscol intepator. Totul este acoperit de ceata. Nu se pot face schite sau fotografii. Din cand in cand se zareste varful negru al lui Karakorum.

Tot ceea ce vedem acum nu are nimic in comun cu ceea ce am vazut ieri. Pornim astfel prin vantul taios inca de la ora 7 dimineata, si mergem pana la ora 2 dupa-amiaza prin atmosfera rarefiata. Trecatoarea este larga si nu foarte dificila, pentru cei care nu merg pe jos. Ai senzatia ca ramai fara respiratie la cea mai mica miscare. Chiar pe creasta trecatorii se afla o mica piramida din pietre – cei care au trecut pe acolo, cu toata dificultatea de a respira, nu au uitat sa lase un semn pentru a marca aceasta cucerire.

Coborarea nu este abrupta, dar vantul s-a intetit. Trebuie sa ne acoperim fetele cu ceva si ne amintim de utilitatea mastilor de calatorie tibetane din matase. in timpul zilei ninsoarea s-a mai domolit, si astfel o minunata panorama alba ni s-a infatisat – o multime de conuri si cupole inzapezite. Acolo nu sunt nici macar pasari.

La ora 6 ne oprim in albia larga a unui rau. in jurul nostru, in tacerea adanca, se inalta un intreg amfiteatru de varfuri inzapezite. Delicatetea nuantelor perlate ne ofera o priveliste pe care nu am mai intalnit-o pana acum. Doar luna plina – si linistea naturii pure, neintinate si reci. Parcurgem drumul cel mai inalt din lume, la 18600 de picioare (5670 metri) altitudine. Traversam frontiera Chinei. Chinezul nostru rosteste meditativ: „Pamant chinezesc!“ si, nu se stie de ce, scutura din cap.

***

1 octombrie
Am ajuns la rascrucea drumurilor spre Kokyar si Sanju. Vizavi de Baksun Bulak se inalta un splendid munte alb – cu un profil atat de frumos, delicat, neatins. Soarele stralucitor imi amintea de fiordurile inghetate ale Norvegiei sau de albastrul de basm al lacului Ladoga iarna. Dar aici totul este mult mai vast si impunator. in fata noastra, la distanta, sunt muntii schitati cu contururi albe, ca in vechile peisaje chinezesti. Pe marginea drumului pasc doua antilope tibetane – una si-a ridicat capul si a privit indelung caravana noastra. Budistii nu le-au impuscat: „Avem destula mancare la noi.“ Altii ar fi tradat increderea acestor creaturi zvelte. Chiar in drum zace un magar incarcat cu o povara aromata de scortisoara. Unde o fi oare proprietarul lui? Oamenii ne-au explicat ca acest magarus obosit fusese lasat sa se odihneasca pana la sosirea urmatoarei caravane. Nu exista animale salbatice pe aici. si niciun calator nu ar incalca regulile etice ale caravanelor. Am vazut de asemenea niste poveri lasate de unii oameni in pasul Sasser. Au ramas acolo, fara ca cineva sa le atinga.

***

2 octombrie
In soarele rece al diminetii, in fata taberei noastre se contura clar inzapezitul munte Patos. Astfel a fost denumit cel mai inalt varf din acest lant muntos de catre Mahatma Ak-Dorje, care venea din Tibet (Patos – in transcriere fonetica – sau Aktag, in dialectul local). Muntele se inalta chiar la rascrucea drumurilor spre Karghalik-Yarkand si Karakash-Khotan. Drumul Karghalik-Yarkand este la o altitudine mai joasa – are doar doua trecatori, nu foarte inalte, dar tocmai de aceea sunt strabatute de multe rauri. Drumul Karakash-Khotan este mai inalt si mai muntos. Trecatorile sunt la o inaltime mai mare, dar pe de alta parte sunt mai scurte. 

Muntele se inalta ca un con intre cele doua aripi ale lantului muntos alb. Lama, auzind despre ce vorbeam, ne-a soptit: „Marele invatator nu a fost impotriva adevaratului budism. El a spus: ‘Budismul adevarat este o invatatura buna.’ “

Ziua a inceput pasnic. Am continuat, de la 7 dimineata, sa urcam panta ce devenea treptat abrupta a trecatorii Suget davan. Urcusul este aproape imperceptibil si nu ne mai speriem cand vedem atat de multe schelete. Pacea naturii te face sa uiti ca te afli la mare altitudine. La marginea drumului zace un catel blanos; arata de parca ar fi viu. Pe la ora 3, aproape fara sa ne dam seama, ajungem la trecatoare. E bine sa intrebi intotdeauna unde se afla nordul trecatoarei; aceasta parte este intotdeauna foarte grea. Asa a fost si aici. Calea dreapta si usoara s-a transformat dintr-o data intr-un urcus abrupt, colturos. in departare se vedeau muntii alb-purpurii acoperiti de un peisaj sumbru. A inceput viscolul; si printre norii de praf amestecat cu zapada, rasuna nemilos cerul de un albastru intunecat. in scurt timp trecatoarea a fost in intregime acoperita cu zapada. 

Patru caravane s-au reunit, numarand peste 400 de cai. Catarii experimentati si incarcati cu poveri au fost trimisi primii; noi i-am urmat. Tot coborasul a fost acoperit de zig-zagurile negre ale siluetelor cailor. Aerul vibra de strigatele randasilor: „Hosh!“ „Hosh!“ intregul convoi a pornit incet la vale, cu poticniri si impingandu-se unii in altii. Era periculos. Oamenii se mirau de zapada timpurie. Am ajuns la punctul de oprire abia la ora 9 seara, pe lumina lunii. Turcii se certau cu budistii. Nazar-bey voia sa ne duca undeva si mai departe. Chinezul se napustea cu biciul la el. Certurile oamenilor au afectat si animalele. Caii au inceput sa necheze. Povestea s-a incheiat cu o lupta a cainilor, in care salbaticul Tumbal l-a ranit foarte grav pe Amdong.

E. I. a calarit timp de 13 ore fara sa descalece. Aceasta dovedeste ca asa-zisa oboseala obisnuita poate fi invinsa de ceva mult mai puternic.

***

3 octombrie
Din nou, mormane de pietre; vedem si niste tufe rosii si galbene, foarte frumoase, pe fundalul aburului alb caldut al nisipurilor. O salcie plesuva apare pe marginea paraului. Zarim potarnichi si iepuri de camp. Totusi, in general, intalnim uimitor de putine animale. Am trecut pe langa niste ziduri vechi transformate in mormane de pietre. Oamenii sunt nerabdatori sa ajunga la granita chineza, Kurul sau Karaul-Surget. incepem sa coboram treptat. Se vad deja un fel de ziduri plate. Cineva tasneste din spatele portii – apoi se grabeste sa se ascunda. Cineva vine sa ne intampine.

in mijlocul vastei campii incinse, inconjurate de munti inzapeziti, se inalta fortareata patrata din lut, Kurul. in departare, muntii Kuen Lun stralucesc ademenitor. Fortareata adaposteste 25 de soldati sarti si kirghizi, un ofiter chinez insotit de secretarul sau si un translator. Nu am vazut arme. Doar in camaruta stramta a ofiterului chinez era atarnata pe perete o pusca imensa cu o singura teava, avand un cocos ca un cap de ratoi. Cu un astfel de instrument nu se prea poate impusca.

Daca ar sti Shin-lo, acest granicer chinez, cat am fost de impresionati de primirea sa calduroasa! Izolati in muntii acestia indepartati, lipsiti de orice mijloc de comunicare, amabilitatea si ajutorul oferit de acest ofiter ne-au amintit de ceea ce este mai bun in China. Este un gest atat de important pentru noi, deoarece ne-am indreptat spre China cu inima deschisa si cu un sentiment de sincera prietenie! Ne-am intalnit si ne-am despartit de granicerul Shin-lo cu inima plina de bucurie. Din prietenie ne-am intins corturile chiar in curtea prafuita a fortaretei. Oamenii si-ar fi dorit sa ramanem aici macar o zi in plus, pentru ca de aici incolo incepea desertul. Ei se bucurau. Noi insa ne gandim cu nostalgie la acest peisaj irepetabil. Cristale ale culmilor, veti putea fi oare inlocuite de dantela nisipurilor desertice? Sosesc si alte caravane. in jurul focului de tabara se dezleaga limbile. Discutii, zambete, pipe si odihna. Ei spun in soapta: „in Bhutan, se asteapta sosirea Shambalei in curand.“ – „Mai intai a fost India, apoi China urmata de Rusia si acum este randul Shambalei.“...

„in templu, chiar sub imaginea lui Buddha, se afla un lac subteran ce fierbe. Odata pe an, ei coboara pentru a arunca pietre pretioase in acest lac.“...

Astfel se deapana o adevarata saga a frumusetii. Focuri de tabara! Licurici ai desertului! Voi sunteti flamuri ale deciziilor oamenilor.

 

Produse relationate

Newsletter

Blog de carte